Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti îşi are rădăcinile în prima Şcoală tehnică superioară cu predare în limba română înfiinţată în anul 1818 de către Gheorghe Lazăr, la mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti. În anul 1832, şcoala este reorganizată în Colegiul de la Sfântul Sava, unde, în cadrul ciclului intitulat „Cursuri speciale”, erau predate matematicile aplicate, agricultura practică, mecanica şi arhitectura.  La 1 octombrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează decretul privind înfiinţarea „Şcoalei de Ponţi şi Şosele, Mine şi Arhitectură”, iar la 30 octombrie 1867, prin decretul nr. 1562, aprobat de domnitorul Carol, se înfiinţează „Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine” cu o durată a studiilor de 5 ani, având două secţii: Secţia de Poduri şi Şosele şi Secţia de Mine. La 1 aprilie 1881, direcţiunea Şcolii a fost încredinţată lui Gheorghe Duca. Acesta a dat o nouă structură instituţiei sub denumirea de „Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele”. Reunind profesori de prestigiu ai vremii (David Emanuel – Matematici elementare, Spiru Haret – Algebra superioară şi Geometrie analitică, C. M. Mironescu – Statistică şi Desen tehnic, Constantin Istrate – Fizică, Alfons Saligny – Drumuri şi poduri), Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele a demonstrat că România este capabilă, prin forţe proprii, să realizeze pregătirea unor ingineri şi oameni de ştiinţă de reală valoare.

La 10 iunie 1920 se înfiinţează Şcoala Politehnică din Bucureşti, având patru secţii: a) Electromecanică; b) Construcţii; c) Mine şi Metalurgie, d) Secţia Industrială. Această dată reprezintă momentul principal de referinţă în evoluţia istorică a Şcolii, 10 iunie devenind, prin hotărârea Senatului din data de 22.03.2001, ziua Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti.

Primele abordări ştiinţifice în ţara noastră  privind tehnica automobilelor sunt datorate profesorului inginer Aurel Persu, cunoscut mai ales prin brevetarea, proiectarea şi realizarea „automobilului corect aerodinamic” (numit astfel de către autorul său). În legătură cu aceste aspecte el a publicat în Zeitschrift für Flugtechnik und Motorluftschiffahrt (Bd. 15, 1924, pp. 25-27) articolul: A. Persu „Luftwiderstand und Schnellwagen”. În aceeaşi perioadă, marele inginer şi inventator Gogu Constantinescu a obţinut o serie de patente pentru transmisii continue cu aplicabilitate la automobile şi la alte mijloace de transport. În brevetele prezentate Constantinescu abordează, succint din punct de vedere matematic, aspectele legate de construcţia şi funcţionarea acestor transmisii cu propuneri succesive de perfecţionare. El a prezentat în detaliu conceptul de transmisie continuă pentru automobile într-o serie de cinci articole publicate în revista „Automobile Engineer” (noiembrie 1923-iulie 1924). Aceste articole au fost publicate şi într-un volum separat: „Variable Transmission for Automobiles”, London, 1924.

La Şcoala Politehnică din Bucureşti, între anii 1924 şi 1929, Aurel Persu a ţinut un ciclu anual de conferinţe intitulat „Tehnica automobilelor”. Deşi nu exista o secţie de specializare în domeniul automobilelor, sporadic erau incluse în cursuri de inginerie mecanică şi cunoştinţe privitoare la tehnica automobilelor.

Din noiembrie 1938 Şcoala Politehnică capătă denumirea de POLITEHNICA din Bucureşti, fiind subordonată Ministerului Educaţiei Naţionale, iar secţiile sale devenind facultăţi conduse de decani, în fruntea instituţiei aflându-se Rectorul.

În anii 1940-1942 s-au constituit chiar discipline în acest domeniu: „Automobile” şi „Automobile şi Tancuri”, ambele fiind predate de conferenţiar inginer Constantin Ghiulai.

Între anii 1942 şi 1948, în cadrul Politehnicii, la facultatea de Mecanică a funcţionat secţia de Transporturi Terestre, una din disciplinele de bază fiind „Automobile şi Tractoare”, predată de Constantin Ghiulai. În anul 1948, domnia sa a publicat primul curs de automobile de nivel superior din ţara noastră (C. Ghiulai ”Automobile”, Editura Institutului Politehnic Bucureşti).

La 3 august 1948 Politehnica s-a transformat în Institutul Politehnic din Bucureşti, în componenţa căruia existau iniţial patru facultăţi: Electrotehnică, Mecanică, Chimie Industrială şi Textile. În 1951 funcţionau șase facultăţi: Electrotehnică, Energetică, Mecanică, Chimie Industrială, Metalurgie şi Ingineri economişti. Apoi, în timp s-au înfiinţat şi alte facultăţi, cum ar fi: Electronică şi Telecomunicaţii (1953), Transporturi (1959), Automatică şi Calculatoare (1963).

In cadrul facultatii de Mecanica transporturilor din cadrul Institutului de transporturi din București a fost inființată și secția de Automobile. În anul 1953 această secție a fost transferată la Institutul Politehnic din Brașov.

În anul 1959, odată cu înfiinţarea Facultăţii de Transporturi în cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti s-a organizat şi specializarea „Organizarea şi Exploatarea Transporturilor Rutiere”, iar în anul 1960 s-a înfiinţat catedra „Autovehicule”, al cărei şef a fost numit prof.ing. Constantin Ghiulai. Experienţa sa tehnică, ştiinţifică si didactică a fost fructificată prin alcătuirea unui plan de învăţământ echilibrat si modern, destinat pregătirii unor ingineri mecanici capabili să activeze atât în unităţi constructoare sau de cercetare-proiectare de automobile cât şi în domeniul transporturilor rutiere. Pe lângă pregătirea fundamentală corespunzătoare ingineriei mecanice, disciplinele de bază au fost „Autovehicule”, ”Motoare pentru autovehicule”, „Echipament electric şi de bord al autovehiculelor”, „Reparaţia autovehiculelor” şi „Exploatarea autovehiculelor”. Titular al disciplinei „Autovehicule” a fost profesorul C. Ghiulai. Această disciplină era constituită din două părţi: Teoria autovehiculelor şi Calculul şi construcţia autovehiculelor. Pentru prima dată în ţara noastră s-au introdus discipline ca „Materiale speciale pentru autovehicule, combustibili şi lubrifianţi” şi „Instalaţii şi utilaje pentru reparaţia şi exploatarea autovehiculelor”.

În anul 1965 profesorul Constantin Ghiulai a publicat cartea „Mecanica automobilului”. Ea este prima carte publicată în România într-o editură centrală (Editura Tehnică), care tratează într-o manieră completă ceea ce astăzi se înţelege prin dinamica automobilului. Ea se caracterizează prin abordarea echilibrată a aspectelor de calcul şi a celor de reprezentare fizică, uşurând înţelegerea proceselor de mişcare şi de interacţiune ale diferitelor sisteme ale automobilului, cu consecinţe privind concluziile cu aplicabilitate practică. Trebuie subliniat meritul profesorului Ghiulai de a fi introdus şi folosit termeni de specialitate ai domeniului, adecvaţi limbii române, care, în cea mai mare măsură, sunt astăzi de utilizare curentă. În strânsă legătură cu aceasta se remarcă utilizarea de notaţii fireşti ale diferitelor mărimi, care s-au impus în literatura de specialitate.

În planul de învăţământ al acestei secţii s-a prevăzut obligativitatea ca absolvenţii acesteia să dobândească şi calificarea de şoferi profesionişti. Astfel, în catedră s-au organizat cursurile şcolii de conducere, depunîndu-se mari eforturi organizatorice şi de înzestrare cu automobile folosite şi în procesul ingineresc de învăţământ propriu-zis.

Eforturi deosebite au fost depuse pentru organizarea laboratoarelor catedrei şi crearea unei baze materiale corespunzătoare pentru activitatea didactică şi de cercetare, mai ales că, la început, condiţiile de spaţiu erau foarte dificile. Iniţial, sediul catedrei şi spaţiile pentru laboratoare au fost alocate în clădirea aparţinând Institutului Politehnic din Bd. 1 Mai (azi b-dul Ion Mihalache). Pe lângă laboratoarele de Autovehicule, Echipament electric pentru autovehicule, Exploatarea autovehiculelor şi Reparaţia autovehiculelor situate la parter, la subsolul clădirii a fost amenajat spaţiul pentru standul de încercare de motoare şi atelierul mecanic al catedrei. În această etapă, pe lîngă standul menţionat s-a achiziţionat aparatură pentru testarea echipamentului electric al automobilelor şi pentru evaluarea capacităţii de demarare şi de frânare a automobilelor.

Din această perioadă a început activitatea de elaborare a planului de organizare şi construcţie a laboratoarelor catedrei pentru noul local al Institutului Politehnic din Bucureşti. Ea s-a desfăşurat sub conducerea profesorului Ghiulai. Spiritul său de ordine, cunoaşterea intimă a procesului de învăţământ, meticulozitatea cerută la efectuare lucrărilor de organizare au făcut ca acest proiect să fie foarte bine apreciat la vremea respectivă şi să fie aprobat fără rezerve, astfel că, în anul 1972, s-au putut da în folosinţă spaţiile aferente. Totodată, această activitate a fost un prilej deosebit pentru cadrele didactice tinere la acea vreme (Gh. Frăţilă, E. Negruş, A. Stoicescu ş.a.) de a se perfecţiona sub îndrumarea nemijlocită a unui profesor cu o bogată experienţă didactică şi inginerească.

Cerinţe legate de evitarea unei specializări prea înguste a inginerilor de automobile au condus la schimbarea denumirii secţiei de specialitate în „Automobile şi Tractoare” în anul 1966. Aceasta a impus îmbunătăţiri ale planului de învăţământ prin introducerea unor noi discipline ca: „Bazele cercetării experimentale a autovehiculelor”, „Transmisii şi acţionări hidraulice pentru automobile şi tractoare” şi „Tractoare”.

Începând cu anul 1969 a început să funcţioneze şi secţia „Automobile” de la cursurile de subingineri.

În anul 1972 denumirea secţiei de specialitate a devenit „Autovehicule Rutiere”, catedra căpătând aceeaşi denumire; au fost aduse modificări de structură planurilor de învăţământ, inclusiv prin introducerea unor discipline noi, facultative. În anul 1974, disciplina „Autovehicule” a fost înlocuită cu două discipline distincte: „Dinamica autovehiculelor rutiere” şi „Calculul şi construcţia automobilelor”.

Începând cu anul 1972 catedra a organizat cursuri postuniversitare pentru perfecţionarea inginerilor, una din specializările cu care a fost solicitată pe o durată mai mare fiind „Mijloace şi tehnici moderne de transport. Economicitate şi siguranţă” (1976-1989). Ulterior, cu intermitenţe, s-au organizat aceste cursuri cu tematică variată, în concordanţă cu diverse solicitări ale specialiştilor din industrie şi transporturi.

În decursul timpului, planurile de învăţământ au fost perfecţionate fie printr-o mai judicioasă dispunere şi structurare a diferitelor discipline, inclusiv a celor din anii inferiori, fie prin intoducerea de discipline noi facultative. De asemenea, în catedră s-a desfăşurat o intensă activitate de analiză a disciplinelor predate cu organizarea de lecţii deschise asociate cu discuţii şi schimburi de experienţă. Experienţa acumulată în timp, inclusiv cea legată de predarea unor discipline facultative, a permis ca în anul 1984 să se realizeze un plan de învăţământ modificat substanţial prin introducerea a trei direcţii de aprofundare care se constituiau în anii IV şi V de studiu, oferind studenţilor posibilitatea unor opţiuni în raport cu propriile înclinaţii şi asigurându-se o adaptare mai bună a viitorilor absolvenţi la cerinţele economiei naţionale şi ale industriei de automobile în special. Acest demers s-a dovedit a fi deosebit de util după anii 1990 când tendinţele pe plan mondial au impus flexibilizarea pregătirii de specialitate. Viabilitatea acestui mod de organizare a procesului de învăţământ a fost confirmată prin faptul că el a stat la baza planurilor de învăţământ ulterioare.

Studenţii secţiei Autovehicule rutiere au constituit echipa de curse auto a POLITEHNICII, al cărei preşedinte era la vremea aceea conferenţiar Eugen Mihai Negruş. În anul 1978 echipa a cucerit titlurile de campion universitar şi vicecampion naţional la viteză pe circuit şi în coastă. Trebuie subliniat faptul că automobilele utilizate în competiţiile respective au fost pregătite tehnic chiar de către studenţii care le pilotau, cu ajutorul unor cadre didactice şi al personalului auxiliar din catedră în atelierele acesteia.

Dezvoltarea spectaculoasă a autovehiculelor în ultimul deceniu al secolului trecut, precum şi previziunile pentru primele două decenii ale milenului trei, marcate de schimbări fundamentale în concepţia şi metodele de proiectare ale autovehiculelor cât şi tehnologia de fabricare şi de exploatare ale acestora, au impus restructurarea pregătirii şi lărgirea competenţelor inginerului de autovehicule. În consecinţă, colectivele de cadre didactice ale catedrelor de autovehicule rutiere şi motoare cu ardere internă de la universităţile tehnice din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Piteşti şi Timişoara, în urma dezbaterilor şi a discuţiilor purtate în diverse foruri ştiinţifice şi profesionale precum şi cu reprezentaţi din numeroase societăţi comerciale şi de cercetare din domeniu, au analizat cerinţele care se impun pregătirii inginerului de autovehicule rutiere, în conformitate cu exigenţele europene şi mondiale ale formării de specialiştii cu profil tehnic multidisciplinar, capabili să rezolve problemele din ce în ce mai complicate ale autovehiculelor noului mileniu şi au solicitat conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării definirea unui nou domeniu „Ingineria autovehiculelor”. Ca urmare a acestui demers, prin Hotărârea nr. 1175/06.09.2006, Guvernul României a legiferat înfiinţarea acestui nou domeniu de studii universitare de licenţă cu specializările: Construcţii de autovehicule, Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule, Autovehicule rutiere, Echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule şi Blindate, Automobile şi tractoare. La Universitatea Politehnica din Bucureşti s-a optat, inițial, doar pentru specializarea Autovehicule rutiere, activată încă din 1972, iar incepând cu anul 2011 și pentru specializarea Ingineria sistemelor de
propulsie.

În baza rezoluţiei Senatului din noiembrie 1992, Institutul Politehnic din Bucureşti a devenit Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti. Astăzi, în cadrul acestei universităţi funcţionează 15 facultăţi: Inginerie Electrică, Energetică, Automatică şi Calculatoare, Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Inginerie Mecanică şi Mecatronică, Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Ingineria Sistemelor Biotehnice, Transporturi, Inginerie Aerospaţială, Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, Inginerie cu predare în limbi străine, Ştiinţe Aplicate, Inginerie Medicală, Antreprenoriat, Ingineria si Managementul Afacerilor. Facultatea de Transporturi organizează şi gestionează activităţile de educaţie, cercetare universitară şi inovare tehnologică prin intermediul a patru catedre de specialitate:

• Autovehicule rutiere – domeniul studiilor universitare de licenţă „Ingineria autovehiculelor”

• Material rulant de cale ferată – domeniul studiilor universitare de licenţă „Inginerie mecanică”

• Transporturi, trafic şi logistică­ – domeniul studiilor universitare de licenţă „Ingineria transporturilor”

• Telecomenzi şi electronică în transporturi – domeniul studiilor universitare de licenţă „Inginerie electronică şi telecomunicaţii”.

Prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4843/01.08.2006 a fost aprobat domeniul „Ingineria autovehiculelor” pentru care pot fi organizate studii universitare de doctorat. Din dorinţa de a răspunde cerinţelor actuale ale economiei au fost introduse cursuri noi, precum „Controlul automat al sistemelor automobilului”, „Automobile cu propulsie electrică”, „Metode de calcul şi analiză asistate de calculator”, „Securitatea activă şi pasivă a autovehiculelor” etc.

Catedra Autovehicule Rutiere organizează, din 1995, cursuri de studii aprofundate pe durata unui an, iar din 2005 cursuri de master de un an şi jumătate în specializarea „Economicitatea şi securitatea autovehiculelor”. Din anul 2002 catedra participă la cursurile de master cu specializarea „Trafic şi transport urban”.

Începând cu anul inversitar 2009 – 2010, la secţia Autovehicule rutiere a demarat procesul de învăţământ la două programe noi de master, ”Sisteme şi tehnologii avansate în domeniul autovehiculelor”, respectiv ”Sistemul integrat om – autovehicul – mediu”, organizate în conformitate cu structura procesului de învăţământ adoptată prin acordul de la Bologna. A fost organizat şi programul de master ”Cercetare şi dezvoltare în ingineria autovehiculelor” care a intrat în funcţiune în anul universitar 2010 – 2011.

Activitatea de perfecţionare prin doctorat se desfăşoară la Catedra de Autovehicule Rutiere din anul 1966, primul conducător ştiinţific fiind prof.ing. Constantin Ghiulai pentru specialitatea Automobile şi Tractoare. În 1975 a fost numit conducător ştiinţific şi prof.dr.ing. Chiriac Vasiliu până la pensionarea sa în 1979. Actualmente, conducerea activităţii de doctorat în specialitatea „Ingineria autovehiculelor” este asigurată prin trei conducători de doctorat: prof.univ.dr.ing A.P.Stoicescu (din 1987), prof. univ.dr.ing Gh.Frăţilă (din1991) şi prof. univ.dr.ing E.M.Negruş (din 1991).

La disciplinele din trunchiul comun al specializării aferente catedrei Autovehicule Rutiere, de-a lungul timpului pregătirea studenţilor a fost asigurată la un nivel ridicat prin contribuţia unor specialişti şi profesori recunoscuţi: prof. R.Bădescu (matematici speciale), prof. G.Moisil (fizică), prof. Al. Stoenescu (mecanică), prof. Gabriela Titeica (mecanică), prof. C.C.Teodorescu (rezistenţa materialelor), prof. O.Rusu (rezistenţa materialelor), prof. N.I.Manolescu (teoria mecanismelor), prof. Cr.Pelecudi (mecanisme), prof. C.Severineanu (organe de mașini), prof. D.Gh.Ionescu (mecanica fluidelor), prof. V.Pimsner (termotehnică), prof. Al.Dănescu (termotehnică), prof. Vs.Radcenco (termotehnică). La catedra Autovehicule Rutiere pregătirea de specialitate s-a realizat prin contribuţia hotărâtoare a profesorului C.Ghiulai şi a altor profesori şi specialişti din Institutul Politehnic din Bucureşti şi din institute de cercetare sau unităţi de producţie. Astfel, au avut, în timp, activităţi didactice de predare la catedră: prof. Ch.Vasiliu, prof. B.Grunwald, prof. M.Soare, prof. Gh.Fratila, prof. E.Negrus, prof. A.Stoicescu, prof. Cr. Andreescu, prof. M. Oprean, prof. N. Negurescu, prof. G. Popa, conf. V. Raicu, conf. Gh.Dumitru, conf. D.Taraza, conf. Gh.Anton, conf. N.Nistor, conf. I.Hedeșiu, conf. Gabriela Popa, conf. D. Marincas, conf. N. Bejan, conf. V. Mateescu, , şef lucr. Al. Groza, şef lucr. I. Ghiţă, șef lucr. V.Gheorghiu, șef lucr. L.Georgescu, șef lucr. V.Dragan, șef lucr. L.Popa. La aceştia se adaugă un număr mare de specialişti cu activităţi de laborator, practică şi de îndrumare pentru proiecte de diplomă.

În timp, conducerea catedrei a fost asigurată cu competenţă şi dăruire de: prof. C. Ghiulai (1960-1968), conf. M. Soare (1968-1972), prof. Ch. Vasiliu (1973-1978), prof. O. Rusu – cu delegaţie (1978-1980), prof. B. Grünwald (1980-1988), prof. Gh. Frăţilă (1990-2000), prof. C. Andreescu (2000-2016), conf. D. Iozsa (2016-).

Prof. Berthold Grünwald (1980-1988)

Conf. Mircea Soare (1968-1972)

Prof. Chiriac Vasiliu (1973-1978)

Prof. Berthold Grünwald (1980-1988)

Prof. Gheorghe Frăţilă (1990-2000)

Prof. Cristian Andreescu (2000-2016)

În primii ani de existenţă ai catedrei Autovehicule Rutiere numărul studenţilor înscrişi în anul I varia între 60 şi 120, iar începând cu anul 1977 numărul lor a crescut la 150, ajungând la 190 în 1981 (la cursurile de zi ale secţiei Autovehicule Rutiere). În continuare, până astăzi, numărul mediu este de cca. 160-180.

De la înfiinţarea secţiei Autovehicule Rutiere, POLITEHNICA a emis peste 5000 de diplome de inginer absolvenţilor de la cursurile de zi şi serale ale acestei specializări. Unii dintre absolvenții secției Autovehicule rutiere au devenit profesori universitari la diverse catedre din U P B sau din alte centre uiversitare, au obținut titlul științific de doctor inginer la universități de prestigiu din străinătate, au deținut sau dețin funcții publice importante sau de conducere la diverse companii.

Activitatea de dezvoltare a bazei materiale începută, așa după cum s-a arătat în vechiul local al catedrei, a continuat în noul local din Splaiul Indepedenței. Laboratoarele catedrei au fost amplasate în corpurile JC şi JD, fiind înzestrate cu o serie de standuri realizate în catedră (unele din ele în cadrul unor contracte de cercetare) şi achiziţionate. Sunt de menţionat testerul mobil pentru încercarea dinamică a anvelopelor în condiţii de drum (prima realizare din ţară), realizat în cadrul unui contract de cercetare cu uzina de anvelope Danubiana şi standul cu rulouri pentru încercarera frânelor pentru autocamioane, la care s-a adăugat, mai târziu, un stand similar, modernizat, pentru autoturisme. Este de arătat că, urmărindu-se ideea echipării laboratoarelor cu standuri, chiar din prima serie de absolvenţi au fost elaborate proiecte de diplomă cu această tematică („Stand cu tambure pentru încercări interiore de autovehicule rutiere cu roţi”-A. Stoicescu, „Stand pentru încercări interiore ale frânelor autovehiculelor cu roţi”-M. Vartolaş). Deasemenea, laboratoarele au dispus în timp de diverse testere electronice pentru diagnosticări rapide, precum şi de amenajări interioare şi exterioare care facilitează efectuarea diferitelor tipuri de încercări ale automobilelor.

Alături de preocupările de învăţământ şi de cele stringente de constituire a unei baze materiale adecvate, care însemnau un efort notabil din partea unui colectiv restrâns de cadre didactice cu activitatea de bază la catedră, în etapele de început s-au efectuat cercetări pe baza unor planuri care aveau în vedere, potrivit cerinţelor timpului, în primul rând, aspecte ale perfecţionării activităţii de transport, de întreţinere şi reparaţia automobilelor. Astfel, sub conducerea profesorului C. Ghiulai, s-a cercetat eficienţa filtrelor de aer ale motoarelor de autocamioane şi influenţa acesteia asupra performanţelor de putere şi de consum ale autocamioanelor. Cercetarea s-a concretizat prin recomandări privind proiectarea filtrelor de aer şi stabilirea unor norme de întreţinere tehnică, cu implicaţii privind durata de viaţă a motoarelor şi reducerea consumului de combustibil. Achiziţionarea de aparatură de măsurare şi înregistrare la nivel mondial pentru acel timp a permis efectuarea, pentru prima dată în ţara noastră, a unei cercetări teoretice şi experimentale privitoare la stabilitatea unui automobil. Ea s-a concretizat în lucrarea „Au sujet de la stabilité de l’automobile au freinage” de C. Ghiulai şi A. Stoicescu, publicată în Buletinul Institutului Politehnic din Bucureşti, XXVII, nr. 3 (1965). Deasemenea, au fost efectuate determinări experimentale privitoare la solicitări dinamice în transmisie (1968) şi la rezistenţa la rulare prin încercări pe cale (1969) în cadrul unor teze de doctorat (Gh. Frăţilă şi M. Vartolaş). Odată cu mărirea numărului de membri ai catedrei activitatea de cercetare s-a extins,  fiind asigurate colaborări cu diverse institute şi catedre din Institutul Politehnic. Aceasta a condus, în anul 1976, la înfiinţarea pe lângă catedra de Autovehicule Rutiere a unei unităţi permanente „Colectivul de cercetare-proiectare pentru autovehicule şi transporturi rutiere”. Unul din scopurile urmărite a fost finalizarea unor teme de cercetare prin realizarea de standuri şi echipamente unicat, în mare parte în atelierul catedrei. Astfel s-au realizat, printre altele,: testerul mobil pentru încercarea anvelopelor în condiţii de drum( colectiv: E. Negruş, Gh. Frăţilă, D. Marincaş, N. Bejan ş.a.), două standuri de laborator pentru determinarea unor caracteristici ale anvelopelor (colectiv: D. Marincaş, E. Negruş, N. Bejan, V. Drăgan) şi prototipul simulatorului de conducere auto. La primele trei standuri din cele menţionate au existat contracte de cercetare ştiinţifică cu I.C.P.C.M.P.-Danubiana.

Dezvoltarea accentuată a ceretării ştiinţifice în catedră a condus la înfiinţarea, pe lângă aceasta, în 1984, a unei filiale a Institutului de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Automobile din Braşov. În cadrul acesteia activau, sub îndrumarea ştiinţifică a cadrelor didactice cu experienţă, tineri ingineri, absolvenţi de frunte ai secţiei Autovehicule Rutiere şi ai altor specializări din Institutul Politehnic Bucureşti, precum şi matematicieni şi fizicieni de la Universitatea Bucureşti. A fost posibilă abordarea unor teme de cercetare la un nivel ştiinţific ridicat, confirmat pe plan naţional şi internaţional prin participarea la congrese şi conferinţe de prestigiu. Cercetările s-au concretizat în proiecte, modelări numerice, investigaţii experimentale şi realizarea unor standuri de încercări.

Cercetările au fost corelate cu cerinţele industriei de automobile, încheindu-se contracte de cercetare cu Consiliul Naţional pentru Ştiinţa şi Tehnologie (CNST) şi cu Institutul Central de Cercetări în Construcţii de Maşini (ICCM) al căror coordonator a fost prof. Mircea Oprean. Au fost abordate teme ca: cercetarea de optimizare a procedeului de amplificare a turbulenţei prin mişcarea balistică a supapei de admisie, la motorul de autoturism, în vederea sporirii randamentului şi reducerii concentraţiei de substanţe poluante din gazele de evacuare la regimurile de sarcină şi turaţie cu frecvenţa cea mai mare de utilizare pe automobil; cercetări experimentale ale unor procese şi sisteme ale motorului de 1400 cm3 (531-00) în vederea reducerii consumului de combustibil şi a nivelului substanţelor poluante; cercetarea de optimizare a proceselor de formare a amestecului şi de ardere la motoarele diesel rapide cu cameră de ardere cu compartiment separat de vârtej, în vederea reducerii consumului de combustibil şi a emisiilor poluante (chimice şi sonore); generarea numerică a formei exterioare a caroseriei automobilului şi studiul curgerii în jurul acesteia în vederea optimizării din punct de vedere aerodinamic;  proiectarea asistată de calculator a transmisiei autovehiculelor sub aspectul performanţelor optime de tracţiune şi de consum şi al structurii şi fiabilităţii; cerecetarea proceselor de lucru din transmisia autovehiculelor (modelări şi determinări experimentale); studiul regimurilor optimale ale autovehiculelor; cercetarea vibraţiilor în transmisie şi a sistemelor de susţinere ale motorului; cercetarea solicitărilor mecanice şi termice ale anvelopelor etc. Dificultăţile cu care s-a confruntat activitatea de cercetare ştiinţifică din România după anul 1989 nu a ocolit nici Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Automobile, astfel încât filiala sa de la catedră s-a desfiinţat. Din ințiativa prof. Gh. Frățilă  in anul 1993 s-a înfiinţat centrul de cercetare coordonat de catedra Autovehicule Rutiere:„Centrul de Cercetare, Proiectare, Consulting, Prestări Servicii în Domeniul Transporturilor Auto”.

În anul 2001 a fost înfiinţat un laborator de informatică, iar în anul 2002 a fost organizat în colaborare cu firma Ford un laborator de studiu al construcţiei de automobile. În acelaşi an, prin sponsorizarea oferită de firma Bosch s-a realizat laboratorul de mentenanţă preventivă în două săli.

În perioada 2006-2009 catedra a coordonat proiectul „Platforma de laboratoare integrate AUTOINTEGRING”, prin care s-au realizat achiziţii în valoare de peste un milion de euro, constând din aparatură de cercetare de înalt nivel tehnologic cu care au fost dotate laboratoare din catedra „Autovehicule Rutiere” şi de la alte catedre din UPB.  La acest proiect au participat cadre didactice de la 11 facultăţi din Universitatea POLITEHNICA, iar coordonator de proiect a fost  prof. Cr. N. Andreescu.

Dintre acestea se detaşează standul de putere cu rulouri, de ultimă generaţie pe plan mondial, destinat încercărilor în laborator ale automobilelor uşoare, care asigură simularea condiţiilor de mers reale, cu prelucrare automată adecvată a datelor experimentale. Standul permite studiul  performanţelor de tracţiune şi de consum ale automobilelor în diverse condiţii de drum, inclusiv la deplasarea după diferite cicluri de mişcare, el fiind realizat la nivelul actual al dezvoltării tehnologice în domeniu. Laboratorul respectiv este echipat şi cu un analizor de gaze de eşapament de înalt nivel tehnic, capabil să efectueze testele de omologare din punct de vedere al poluării corespunzătoare celor mai noi standarde.

Domeniile în care s-au efectuat cercetări au fost următoarele:

– economicitatea şi performanţele de tracţiune ale autovehiculelor: reducerea consumului de combustibil al autobuzelor urbane echipate cu transmisie hidro-mecanică, modelare şi întocmire de programe de calcul pentru studiul performanţelor de tracţiune ale autobuzelor echipate cu diferite tipuri de transmisii, cercetarea şi realizarea unor transmisii moderne de autovehicule cu posibilitatea recuperării energiei în regimul de frânare (hidro-pneumatice şi electro-mecanice), cercetarea şi realizarea unui sistem de măsurare a consumului instantaneu şi cumulat de combustibil la vehicule comerciale, studiul sistemului de acţionare electrică cu motoare de c.c. cu magneţi permanenţi şi rotor disc pentru electromobil, cercetări privind realizarea de automobile electrice şi adaptarea unei autoutilitare la tracţiunea electrică, simularea asistată de calculator a proceselor termodinamice din motoarele cu ardere internă, sisteme de distribuţie variabilă pentru motoarele cu ardere internă de automobile; studiul dispersiei ciclice la motoarele cu aprindere prin scânteie de automobile;

– securitatea autovehiculelor: cercetarea prin modelare şi simulare şi realizarea practică a unor suprastructuri modulare de autobuz urban din bare de aluminiu cu asamblări demontabile, proiectarea şi realizarea unui sistem automat de detectare şi alertare automată în caz de accident, studiul teoretic şi experimental al eforturilor din pata de contact dintre anvelopă şi drum, cercetarea teoretică şi experimentală a maniabilităţii autoturismelor şi stabilirea metodologiei de apreciere a acesteia, studiul inerţiei instalaţiei de frânare a autobuzelor, influenţa diverşilor factori asupra coeficientului de aderenţă a pneurilor;

– fiabilitatea autovehiculelor: dezvoltarea de tehnici şi echipamente pentru diagnosticarea automobilelor, încercarea comparativă a diferitelor tipuri de anvelope de fabricaţie internă şi de fabricaţie străină în vederea omologării, elaborarea unui model de calcul şi determinarea solicitărilor în structura autobuzelor, elaborarea de noi tehnologii de mentenanţă pentru autovehicule echipate cu motoare Diesel, cercetarea cauzelor de rupere ale cadrelor unor tipuri de autocamioane, studiul fiabilităţii operaţionale a unor autoutilitare nou introduse în exploatare.

În ultimii zece ani specialiştii catedrei au fost implicaţi în contracte de interes naţional şi internaţional din programele ORIZONT 2000, RELANSIN, INFOSOC, AMTRANS, IDEI, CEEX, PARTENERIATE, Marie – Curie Fellowship, prin care s-au abordat la nivel ştiinţific ridicat teme de mare complexitate şi prin intermediul cărora s-a realizat o bază materială de cercetare modernă şi competitivă. Este demn de remarcat faptul că în această perioadă dotarea tehnică a catedrei a fost reînoită în proporţie de 90%.

Incepand cu anul 1982, , la inițiativa profesorului B. Grunwald, Catedra Autovehicule Rutiere organizează manifestarea științifică „ Economicitatea, Securitatea si Fiabilitatea Autovehiculelor” (ESFA) cu o periodicitate de 3-4 ani. In timp, manifestarea a căpătat o extindere tot mai mare si o foarte buna apreciere din partea specialistilor, astfel incât ea s-a transformat in conferiță internațională. Ultima Conferință ESFA (a IX-a) din 2015, a fost organizată cu ajutorul SIAR, împreună cu ediția a XIV-a a Congresului European EAEC.

De fiecare dată lucrarile susținute au fost publicate in volume ale acestei manifestări. Între anii 1984 si 1988 în cadrul catedrei a funcționat un seminar stiințific, la care au fost dezbatute cu precădere probleme  legate de cecetarea stiințifica a cadrelor didactice din catedră si ale colaboratorilor stiințifici din filiala mentionată anterior. Încă de la înfiinţarea catedrei s-au făcut eforturi de a se constitui o bibliotecă a catedrei şi de asigura acces la documentaţia de specialitate de înat nivel prin realizarea de abonamente la reviste tehnico-ştiinţifice de prestigiu, chiar în condiţiile dificile ale timpului, cum ar fi: Ingenieurs de l’automobile, ATZ (Automobiltechnische Zeitschrift), SAE Journal, SAE Transactions, Proceedings of Mech E-Automobile Division, Deutsche Kraftfahrtforschung und Strassenverkehrstechnik, Automobil Industrie, Avtomobilnaia Promâşlennosty, ATA ş.a. În cadrul schimbului de publicaţii catedra dispune de un fond important de teze de doctorat din domeniul automobilelor, în special în limba germană.

Profesor Aurel Stoicescu

Profesor Gheorghe Frățilă